Despre Simona Gabriela Buzatu

subliniat

eu_4

Simona Gabriela Buzatu este Strategist de brand si fondatorul Artvisiona.
Cu o timpurie si temeinica pregatire in arte plastice (incepand cu gimnaziul si liceul „Nicolae Tonitza” din Bucuresti, apoi urmand firesc Universitatea de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, sectia Grafica Publicitara), a inceput sa lucreze ca Editor de montaj la studioul regizorului Tudor Gramescu, descoperind pasiunea pentru animatie, montaj si efecte speciale.


Un an mai tarziu o regasim ca Art Director la Centrul National Media, unde a dezvoltat, timp de aproape patru ani, pachete grafice si identitati TV pentru cele trei posturi de televiziune ale trustului: National TV, N24 si Favorit TV. A urmat colaborarea cu Senso TV (transformata acum in televiziune online), in calitate de Director de Creatie, unde, timp de un an, a realizat tot ce tinea de grafica On-Air a postului.


Din anul 2006 decide sa lucreze exclusiv ca liber profesionist sub brandul Artvisiona, dezvoltand proiecte digitale pentru mediul online si off-line.

 

Dupa 15 ani de activitate, Simona transforma Artvisiona intr-un studio specializat in strategie de brand si creatie de continut digital premium, unde alaturi de colaboratori specializati ofera pachete complete de branding pentru clienti din toata lumea.



Interviuri:

Chic-Elite.ro - 2017

freelancer

1. Cum este sa fii una dintre primele femei freelancer din online intr-o lume dominata de barbati?

In primul rand, as vrea sa multumesc Chic-Elite pentru oportunitatea de a ma adresa comunitatii voastre.

Trebuie sa recunosc ca am avut numai de invatat de la barbati. De la tatal meu, de la rude, colegi, prieteni, profesori, clienti si, nu in ultimul rand, de la cel mai bun prieten al meu, sotul.

N-am simtit niciodata ca barbatii ar fi atat de diferiti fata de femei privind intelectul. Da, biologic vorbind, ei au avantajul de a fi putin mai calculati decat femeile. Dar cu exercitiu si pasiune pentru cunoastere, femeile pot depasi usor aceste piedici. Orice om are potentialul de a fi inteligent daca vrea.

Cred ca suntem oameni cu totii, asa ca nu imi place sa vorbesc despre ei vs noi, pentru ca nu suntem delimitati decat de concepte inventate tot de noi.

Ca liber profesionist, indiferent de gen, trebuie sa vrei, sa fii pasionat, interesat, daca nu chiar enervant de curios. In al doilea rand, trebuie sa fii organizat cu toate aspectele din viata ta ca sa poti sa le administrezi usor. Organizarea joaca un rol esential si, intr-adevar, pentru femei poate fi putin mai greu, mai ales dupa adolescenta, cand jonglam cu mai multe task-uri decat barbatii. Si nu in ultimul rand, trebuie sa ai un scop, o motivatie pentru care faci acel lucru. Restul este doar un proces pentru a ajunge la linia de finish.

2. Privind in urma, cum ai descrie drumul parcurs pana azi?

Ma bucur, nu numai pentru ca am fost printre primii liber profesionisti din Romania, dar si pentru ca am reusit sa mentin acest drum. Prin 2005, impreuna cu sotul meu, am hotarat sa devenim liber profesionisti dupa ce timp de o bucata buna de timp am lucrat in televiziune. Drumul a fost mai usor impreuna cu el, avand suport moral, dar si sprijin in toate greutatile intampinate pentru conturarea noului mod de lucru, fiind amandoi in acelasi domeniu.

Am avut multi clienti care ma tot tentau sa renunt la acesta „nebunie” si sa ma angajez la firma lor. Mi-a ramas si acum vorba unuia dintre ei, care mi-a zis: „Am mai vazut si alti liber profesionisti, dar sau angajat pana la urma. N-au rezistat!”. Stia putine despre mine, pentru ca acest mesaj, care era menit sa ma descurajeze, m-a ambitionat si mai mult.

Daca trebuie sa fac o analiza realista acum, a fost un drum cu o dificultate medie. O curba cand ascendenta, cand descendenta, in functie de sezon, dar si de evolutia mea profesionala. Exact ca orice in viata. Cred ca acesta este si motivul pentru care am reusit, faptul ca nu am separat munca de viata de zi cu zi… pentru ca nu consider pasiunea sau curiozitatea pentru lucruri noi ca sunt separate de mine.

Dar au fost si sacrificii, spun unii… eu nu le-am perceput astfel. Mai exact, n-am pierdut timpul. Am muncit aprope in continuu. De la sfarsitul anului 2005 si pana acum, am fost la foarte putine distractii de moment pentru ca timpul a fost folosit pentru evolutia mea.

Mentionez acest lucru pentru ca sunt des contactata de adolescenti sau parintii acestora, care ma intreaba ce sa faca? De unde sa porneasca pentru a ajunge profesionisti in domeniu? Iar acesta este primul lucru important. Sa fii dedicat si serios, egoist cu timpul tau, pentru ca realitatea este asta: daca ratezi distractiile de moment nu este o pierdere reala. Daca iti schimbi modul de gandire si inlocuiesti timpul investit in distractii cu cel investit in pasiunea ta, vei avea succes. Poate nu in prima luna, poate nu intr-un an de zile, dar cu siguranta vei ajunge acolo unde ti-ai propus. Si vei avea o surpriza, pe langa faptul ca nu vei simti ca muncesti, nu-ti va fi suficient cand iti atingi scopul si vei lucra in continuare pentru urmatorul tel propus.

3.In ce consta, mai exact munca ta?

Eticheta oficiala data de Universitatea de Arte Plastice este de „grafician”, deci ar fi trebuit sa fac gravuri si sa desenez ilustratii cu penita. Lucru pe care-l iubesc, dar nu a fost suficient pentru mine. Si atunci am ales drumul computerului. Numai ca graficianul de condei n-are nicio legatura cu grafica digitala. Ce stiu acum despre lumea digitala a trebuit sa invat pe principiul auto-didact.

M-a ajutat firea mea curioasa, am testat tot felul de programe, exersand si citind, iar in final detin o serie de abilitati pornind de la montaj, animatie, pictura digitala, design vectorial, compozitie si design specific pentru tv, web design, programare, dar si cunostinte aprofundate de branding, marketing, seo si promovare online. Asadar, stiu sa fac multe lucruri pe care le aplic atunci cand proiectul o cere.

In ultimii ani m-am concentrat pe branding si web design, eticheta actuala fiind: Arhitect de Brand, Multimedia Designer si Dezvoltator web.

4.Care au fost cele mai grele momente ale evolutiei tale?

Cele mai grele momente in evolutia mea de liber profesionist au fost momentele de inceput, pentru ca nu aveam un mod definit de lucru, nu stiam nimic despre branding personal si marketing. Am inteles in timp (mult timp) ca nu este suficient sa creez o lucrare buna. In primul rand, trebuie sa ai o metoda de a gasi clientul, cat si proiectul care ti se potriveste.

5.Este greu sa fii femeie si sa lucrezi pe cont propriu in Romania de azi?

Depinde foarte mult de varsta, de modul in care te prezinti, de cat de mult ai invatat in domeniul in care activezi, de increderea in sine si, nu in ultimul rand, de clientii pe care ii alegi. Sunt doua parti ale monedei. Cred ca trebuie sa ne asumam responsabilitatea ca, in general, atunci cand se intampla un esec este vina noastra. Daca analizezi la rece aceste lucruri, vei reusi sa schimbi, sa te adaptezi si data viitoare sa alegi mai bine.

6.Care sunt principalele valori pe care le promovezi?

In principiu, cred in oameni, in puterea lor de a se schimba, de a evolua si de a avea un viitor mai bun. Economia se bazeaza pe inteligenta. Numarul oamenilor inteligenti merge mana in mana cu cresterea economica, adica cu starea de bine si, din acest motiv, consider ca este important sa promovez Romania la adevarata ei valoare. Avem oameni frumosi, destepti si muncitori in toate domeniile.

Dar nu am o preferinta pentru un gen anume de proiecte. Insa imi plac provocarile.

Un specialist de brand poate fi comparat cu un bucatar. Atata timp cat stie tehnicile si are ingredientele necesare, poate face absolut orice.

De aceea este importanta constientizarea unei abordari diferite, fara preconceptii, fara sabloane, atunci cand lucrezi prima oara pentru un proiect dintr-o nisa neatinsa pana atunci. Clientii au, de obicei, o viziune stabilita ca trebuie sa stiu industria respectiva pentru a livra rezultate. Am descoperit insa ca a fi alert si a nu fi familiarizat cu afacerea (adica fara a avea idei preconcepute) ma ajuta sa realizez proiecte mult mai bune, originale si care duc chiar la rezultate spectaculoase. De ce ?

Pentru ca nu vin cu solutii obisnuite, cu sabloane si teme invatate. Nimic nu este mai rau decat sa-ti plictisesti consumatorii. Daca esti prea usor de prezis, risti sa „adormi” consumatorul. Este foarte greu sa vinzi unui consumator semi-constient. Brandurile eficiente „trezesc” consumatorii. Oamenii nu raspund cu entuziasm la ceva invechit, dar raspund cu siguranta la ceva neasteptat, remarcabil si altfel. Acesta este obiectivul.

Si plecand de la acesta idee, am conceput si sloganul Artvisiona: „Nu mai este suficient sa fii bun. Trebuie sa fii diferit”.

7.Care este proiectul pe care il simti cel mai aproape de suflet?

Toate proiectele au o particica din mine, mai mica sau mai mare. Un timp depus de creatie, o desfasurare de idei si „mult suflet”, cum spunea un client.

Tocmai am relansat Artvisiona.ro, care s-a transformat din portofoliu personal intr-un studio creativ, si in acest proces mi-am amintit de fiecare proiect si client cu care am lucrat. Sunt norocoasa si ma bucur ca am clienti care imi ofera incredere, cu alte cuvinte, care inteleg ca au o problema si vin la mine pentru a le oferi solutia.

Alt lucru de care ma bucur este faptul imi ofera si timpul necesar pentru a le realiza. Un proiect creativ bun necesita un timp mai mare de realizare. Le multumesc pe acesta cale pentru toata increderea lor care a rezultat in lucrari deosebite si in ceea ce este astazi Artvisiona.

Motivonti.ro - 2011

interviu_1

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine...

Ma numesc Simona, am 29 de ani si locuiesc în Bucuresti de când ma stiu. Am 15 ani de studii în arte plastice si 7 ani de lucru ca graphic designer. Atunci când fac o pauza de calculator sunt absorbita de o carte buna, câteva schite în penita cu tus sau niste cadre foto.

2. Cum ai ajuns sa “desenezi” site-uri? De unde a pornit aceasta “pasiune”, daca-mi permiti sa o numesc asa?

Este o poveste mai lunga. De mica am fost atrasa de partea artistica a lucrurilor si asta m-a împins catre scoala si Universitatea de Arte Plastice. Am început sa lucrez pe calculator în anul 2000, când tatal meu mi-a daruit un calculator. Am fost fascinata de functia “Undo” pe care o îndragesc si astazi.

Curiozitatea m-a impins în multe directii. Am învatat print, 3D, animatie, efecte speciale si am lucrat în televiziune ca Art Director si Creative Director.

Web designul este o descoperire mai noua si am început sa creez siteuri din nevoie, încercând sa-mi creez portofoliul când am hotarât sa devin liber profesionist. Atunci mi-am dat seama ca web designul este ceea ce cautam.

3. Pentru o vreme n-ai lucrat ca freelancer, ci ai fost angajata si ai lucrat cu branduri destul de mari. Cum ai ajuns sa fii freelancer?

Am lucrat pentru 3 ani si jumatate în televiziune, am învatat lucruri extraordinare si am întâlnit oameni deosebiti. Însa la un moment dat n-am mai avut nimic nou de aflat si intrasem în rutina. Din acest motiv am devenit liber profesionist (freelancer), pentru a putea lucra mereu la proiecte interesante care ma ajuta sa fiu creativa, sa gasesc solutii si sa sparg rutina zilnica.

Desigur, ma bucur de fiecare data când am un proiect grafic pentru TV, fie el un generic de emisiune, o identitate tv sau un pachet grafic de stiri TV. Animatia TV si efectele vizuale ramân prima mea dragoste.

4. Zi-mi te rog 3 motive pentru care-i mai bine sa fii freelancer.

Din fericire am o meserie care poate fi practicata astfel si am numai avantaje. Un liber profesionist poate sa-si faca programul lui asa cum îsi doreste, poate sa îsi aleaga clientii, nu are salariu fix si daca domeniul îi permite, poate colabora cu oameni de pretutindeni.

5. Nu auzi prea des de femei care fac programare… eu unul am fost instant mândru de tine, fara ca macar sa te cunosc. Cum te simti ca femeie într-o industrie “dominata” de barbati?

Sincer, nu am întâlnit foarte multi profesionisti pe partea de web design si programare în România. Acesta este si motivul pentru care am început sa fac site-uri web acum câtiva ani. Majoritatea celor care fac web design si programare în România nu au experienta sau lucreaza full time, ceea ce nu le permite sa se perfectioneze.

Nu pot sa spun ca fac programare pura, stiu bine HTML/dHTML/CSS si ma descurc în Actionscript (flash), JavaScript, PHP. Asta ma ajuta sa lucrez proiecte în WordPress (folosit ca CMS), Joomla si Magento.

6. Adesea intervievez oameni care au o viata dubla: au un job din care traiesc si o pasiune pe care si-o monetizeaza cu timpul… Tu cum ai reusit sa-ti monetizezi pasiunea atât de bine încât sa faci doar ceea ce-ti place? Cu alte cuvinte: Cât de usor a fost sa-ti faci loc în industria asta?

Sunt una din putinele persoane care au o meserie frumoasa pe care o iubesc. Meseria de grafician îmi ofera numai bucurii si asta ma face sa merg mai departe. Nu am întâmpinat greutati. Am avut noroc pentru ca arta si grafica pe calculator au multe puncte în comun. Însa totul tine de vointa si organizare.

Cred ca oricât de bun ai fi, poti sa fii si mai bun daca nu te opresti. Secretul este instruirea, perfectionarea si seriozitatea. Lunar ma instruiesc cu o serie noua de tutoriale acolo unde simt ca se poate si mai bine.

7. Care-s planurile tale de viitor? Vei continua singura? Îti vei lua asistenti? Îti vei face o firma?

Nu stiu ce îmi rezerva viitorul si am învatat sa nu mai spun NU. Dar nu ma atrage ideea de a avea o firma în acest moment. Proiectele mele se bazeaza pe originalitate si tot ce se gaseste în portofoliul meu la Artvisiona.ro este creat integral de mine. Din acest motiv cred ca lucrarile ar lua o cu totul alta directie daca voi avea o firma sau asistenti si nu doresc acest lucru.

Ca plan de viitor sigur, am în lucru câteva proiecte personale foarte interesante. Primul proiect este deja început de aproape jumatate de an: jurnal.artvisiona.ro, unde vorbesc totul despre grafica TV, site-uri web, manuale de identitate, optimizare pentru motoarele de cautare si alti termeni de specialitate pe intelesul tuturor.

Un alt proiect foarte mare din toate punctele de vedere are legatura cu arta si sper sa pot spune mai multe cât de curând.

8. Eu fac aceste interviu pentru ca te admir. Din acelasi motiv am facut si restul interviurilor. Vreau sa aflu cât mai multe despre oamenii pe care-i admir, vreau sa le aud povestea si vreau sa ma las inspirat de atitudinea lor, sa pot sa actionez asemenea lor. Care-s oamenii pe care-i admiri tu?

Sunt foarte multi oameni demni de admirat. Îmi plac oamenii din diverse domenii, care au reusit sa devina cunoscuti pentru ca sunt buni si pentru ca aduc ceva util în lume. Câtiva ar fi Richard Rosenman, Joe McNally, Nick O’Neill, Paula Begoun si Gary Vaynerchuk.

9. Un citat favorit sau dupa care-ti conduci viata?

Cred ca cel mai bun principiu de viata este: “Think big and outside the box”.

Intervievata de Ariel Constantinof
Sursa: http://motivonti.ro/interviu-cu-simona-buzatu.html

Spicy Web Designers - 2009

web-designer2

1. Cum ai inceput sa faci web design?

Este o poveste mai lunga. De mica am fost atrasa de partea artistica a lucrurilor si asta ma impins catre scoala si Universitatea de Arte Plastice.
Am inceput sa lucrez pe calculator in anul 2000 cand tatal meu mi-a daruit un calculator. Am fost fascinata de functia “undo” pe care o indragesc si astazi. Curiozitatea m-a impins in multe directii. Am invatat print, 3D, animatie, efecte speciale si am lucrat in televiziune ca Art Director si Director de creatie.

Web designul este o descoperire mai noua si am inceput sa creez siteuri din nevoie, incercand sa-mi creez portofoliul cand am hotarat sa devin liber profesionist. Atunci mi-am dat seama ca web designul este ceea ce cautam.

2. Cand ai inceput sa faci web design?

Primul meu website l-am realizat in 2005. Era un portofoliu artistic minimalist realizat in Flash.

3. Care sunt provocarile cu care te confrunti cand realizezi web design ?

Cred ca cea mai mare provocare este sa tin pasul cu noutatile din domeniu.
Este o adevarata lupta ca sa ajungi printre cei mai buni.

4. Te declari un front-end developer sau web designer ? Programezi websiteurile pe care le creezi ? Daca da, ce fel de limbaj folosesti ?

Ma declar atat un front-end developer cat si un web designer pentru ca imi place sa creez un proiect cap-coada. Websiteurile pe care le realizez sunt implementate in Html 1.0 Transitional si CSS 2.1. scrise de mana, cateodata folosesc JavaScript si jQuery. In viitor vreau sa ma concentrez asupra magazinelor virtuale si a sistemelor de management al continutului (CMS).

5. Ce studii ai ? Te-au ajutat studiile sa devii un web designer profesionist mai bun ?

Scoala generala si liceul le-am facut la “Nicolae Tonitza” din Bucuresti.
A urmat Universitatea de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, sectia de grafica publicitara.Sigur ca cei 15 ani de studii m-au ajutat mult, scoala conteaza, dar este prima caramida din constructia unui graphic designer sau web designer. Cand lucrez la un proiect vreau sa iasa foarte bine si din acest motiv nu cred ca procesul de invatare se va opri vreodata.

6. De cand ai inceput sa lucrezi in domeniul online cum s-a schimbat industria de web design ? S-a schimbat in bine ? Daca da, cum ?

Sunt progrese uriase, totul a devenit mai complex si totodata mai usor de folosit. Css-ul si standardele W3C au schimbat total modul cum se creaza websiteurile in ziua de astazi.
Cererea pentru web design este categoric o dovada ca sa schimbat in bine. In special in Romania situatia s-a schimbat radical. Chiar si acum cand suntem in criza economica, oamenii se orienteaza catre mediul online pentru ca este eficient si mai ieftin decat printul sau reclama tv.

Cum s-a schimbat ? Cred ca oamenii s-au schimbat si au facut progresul posibil.

7. Care sunt instrumentele tale preferate cu care realizezi Website-uri ? De ce sunt instrumentele tale preferate ?

Creionul este preferatul meu pentru ca ma ajuta sa-mi pun rapid ideiile in practica.
In crearea layouturilor folosesc Adobe Photoshop sau Adobe Illustrator, iar cand scriu codul css/html prefer Notepad si Adobe Dreamweaver. Ocazional folosesc Macromedia Flash pentru bannere animate sau galerii photo.

8. Cum te-a ajutat pasiunea pentru grafica si ilustratie in proiectele de web design ?

Imi place foarte mult sa integrez elemente originale in proiectele mele, ilustratii create pe hartie sau pe calculator, elemente 3D, colaje de fotografie sau pictura digitala. Pasiunea pentru graphic design ma ajuta enorm pentru ca fac totul din placere. Nu sunt multi oameni care pot spune ca isi iubesc meseria. Pentru mine designul este o placere, o bucurie, o obsesie. Imi place tot ceea ce fac indiferent daca este web design, compozitie, 3D, video sau print.

Intervievata de Luc Arnold.
Sursa: http://spicywebdesigners.com


 

Lucrari personale: