Romani care ma inspira: Melania Medeleanu

melaniaBuna venit  pe jurnal.artvisiona.ro

Imi aduc aminte ca te-am vazut prima data la televizor in emisiunea Rebus. De unde pasiunea pentru cuvinte?

Desi multa lume imi asociaza inceputurile in ale televiziunii cu Telerebusul, acela n-a fost debutul. Am inceput la 16 ani, la Amerom, cu o emisiune pentru liceeni, “O lume nebuna, nebuna”. Rebusul a aparut in viata mea 2 ani mai tarziu, pur intamplator – emisiunea trebuia sa intre pe post a doua zi si conducerea a decis deodata, desi facuse promo-ul si genericul emisiunii cu chipul ei, ca n-o mai vrea pe tanara angajata deja. Eu prezentasem programul pentru copii, de 1 iunie. M-au vazut , m-au pus, in aceeasi zi sa dau o proba, iar de a doua zi eram, alaturi de senzationalul Cristi Bogaciu, coprezentator al Telerebusului :)

Pasiunea pentru cuvinte a existat intotdeauna. Stiam literele cu mult inainte de a merge la scoala si inventam tot felul de cuvinte, un limbaj secret pe care-l foloseam cu fratele meu  cand nu trebuia sa ne inteleaga nimeni :)

In conditiile in care, adesea,  cuvintele mai mult strica decat ajuta, sa stii cum si cand sa le folosesti mi se pare fascinant.

Putini oameni stiu ca esti licentiata in Psihologie si Sociologie. Cum se leaga aceste lucruri cu jurnalismul?

Studiile de psihologie sunt de folos indiferent de domeniul in care profesezi. Sa stii sa asculti, sa intelegi, sa descifrezi dincolo de limbajul verbal  e un atu care te poate face sa diferentiezi adevarul de minciuna, sa separi ce e important de ce e banal.

 

Ce sfaturi ai pentru cei care isi incep drumul in jurnalism?

Rabdare si tutun. Poate totusi tutun nu, dar fara rabdare, perseverenta, pasiune si pe alocuri chiar sacrificiu nu prea poti sa faci meseria asta.

 

Te intorci dupa o calatorie lunga si indepartata. Poti sa ne povestesti despre ea?

A pornit ca o vacanta si s-a dovedit o calatorie reper in viata mea. 5 saptmani departe de tara, cu telefonul mort dupa prima saptamana, singura la capatul lumii. Am trecut prin Thailanda, in insulele ei miraculoase dar si in nord, printre temple  si triburi de Akha.

Am ajuns, prin intermediul unei fundatii din Marea Britanie in Kenia si Tanzania, printre lei, girafe si elefanti in regiunea Mara, un loc de o frumusete uluitoare. Am vizitat satele de Masai, cu traditiile lor  greu de inteles  pentru  o europeanca traita in puf, ca mine,  scolile in care copiii invatau , in acelasi timp engleza si swahili si nu intelegeau “ A is for Apple” cata vreme nu vazusera un mar in viata lor :)

 

Consideri ca viata ta s-a schimbat in urma acestei experiente? Daca da,  in ce fel?

E deja un cliseu, dar dupa ce vezi o scoala in Africa ti se pare ca puii de aici , ai mei cel putin, din Clinceni, sunt niste rasfatati. Perceptia asupra timpului devine alta, se dovedeste ca lucrurile importante  sunt cu totul altele decat lista mea de griji de acasa. Mi-ar placea ca, de cate ori uit ce conteaza cu adevarat, sa ma pot urca in avion si sa mai stau putin de vorba cu oamenii de acolo, sub cerul ala atat de plin de stele incat ai spune ca Universul s-a gatit de spectacol.

 

Ai inceput sa faci voluntariat sub umbrela Fundatiei Regina Maria si ai pus pe picioare proiectul social Afterschool Clinceni. Acum esti in boardul fundatiei Motivation, care se ocupa de persoane cu dizabilitati. Cum s-a produs schimbarea?

Cat am fost plecata, doamnele de la Afterschool se temeau ca nu se vor descurca fara mine. Le-am pus Skype si le-am spus ca ma pot suna oricand apare vreo problema. In prima saptamana am dialogat. Putin si in a doua ( mai mult pentru ca mi se facuse mie dor de pui). Apoi liniste. Atat de liniste incat am inceput sa ma sperii. Apoi m-am bucurat. Proiectul de la Clinceni s-a maturizat, e pe picioarele lui, functioneaza si fara mine. Asa ca, fara sa renunt la el ( nici n-as putea, ar fi ca si cum as renunta la o parte din mine) , pot merge mai departe, spre o alta cauza – persoanele cu dizabilitati. Oamenii de la Motivation fac minuni. Într-o lume în care dizabilitatea e privită cu mila sau dispret,  cei care încurajeaza, îndruma, lupta  pentru ca drepturile persoanelor cu dizabilităti sa fie respectate sunt cei de care vreau sa ma inconjor si alaturi de care sa pun umarul. La propriu si la figurat.

 

Ai recomanda si altora sa devina voluntari? De ce?

Fara ezitare, da. Iti imbogateste viata. Sa fii util e probabil cea mai mare satisfactie pe care o poti avea . Sa stii ca viata cuiva s-a imbunatatit, oricat de putin, pentru ca ai fost acolo la momentul potrivit , e recompensa pe care n-o poti primi in niciun alt fel, oricat de mult succes ai avea pe orice plan.

 

Cu ce te ocupi acum ? Ce fel de activitati intreprinzi?

Desi n-am crezut ca va exista vreodata in viata mea o pasiune care s-o egaleze pe cea pentru televiziune, s-a dovedit ca pasiunea mea pentru cuvinte mi-a depasit asteptarile.  Se adauga bucuria de a  imparti, pe care am invatat-o de la copiii pentru care voluntariez –  Poti sa stii milioane de lucruri si asta e valoros, dar mai important decat sa stii e sa imparti cu altii din ceea ce stii.

Predau dictie si ma bucura de fiecare data  reactia cursantilor mei care lasa la usa mastile sociale si intra in joc cu entuziasm si cu uimire. Descopera ca mai stiu inca sa se joace si sa invete jucandu-se.

Pentru cei care vor sa afle mai multe pot intra pe pagina de FB Dictiefaracusur sau imi pot trimite un mail la dictiefaracusur@melaniamedeleanu.com – raspund repede de obicei :)

Pregatesc si un curs de public speaking – pentru ca, intr-o lume in care totul e comunicare,  nevoia de  a comunica eficient se dovedeste uriasa. Cel mai probabil il voi incepe in mai.

 

Pe Melania Medeleanu o mai puteti gasi si aici :

http://www.facebook.com/dictiefaracusur.1

http://www.facebook.com/melania.medeleanu

 

Tags:
 




Comentariul tau

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>