De ce multe afaceri nu reusesc ?

afaceri nereusite

Cati dintre voi va amintiti cum era viata inainte de internet ? Sau va puteti imagina ca generatia noastra a copilarit fara internet? Fara Google, Facebook, Twitter, Yahoo etc ? Wow, pare aproape incredibil, insa in urma cu aproximativ 20 de ani, internetul de-abia isi facea, timid, simtita prezenta. Pe vremea aceea, marketingul avea la dispozitie doua instrumente esentiale – televiziunea si printul (mai ales cel outdoor). Si functionau. Cel putin in Romania, in primii ani dupa Revolutie, toate reclamele care au aparut la televizor au devenit ele insele vedete (intrucatva surclasand chiar produsele pe care le publicitau). Cu alte cuvinte, daca erai la televizor, erai celebru. De asemenea, reclamele mari, de tip outdoor – mash-uri, billboard-uri, bannere etc – erau vizibile si cercetate cu destula curiozitate de catre trecatori, ba chiar si de catre soferi. In acelasi timp, telefoanele mobile – aflate si ele la inceput de cariera – aveau un afisaj modest si, pe langa functia principala de comunicare, nu prea stiau sa faca multe alte chestii (poate tetris ? 🙂 ).

evolutie_telefoanemobile

Treptat insa, odata cu trecerea anilor si avantul internetului, pe nesimtite, cu totii ne-am mutat in on-line. Astfel ca si afacerile de orice tip au fost nevoite sa-si regandeasca strategiile de promovare. In timp ce televiziunea continua sa joace un rol important – fara a mai fi insa canalul de promovare „vedeta” -, printul de exterior a pierdut teren. Şi asta pentru ca strazile s-au umplut de reclame, suprapuse, amestecate, care mai de care mai colorate si mai stridente, alcatuind astfel o masa amorfa de culori pe care trecatorii nu prea o mai baga in seama. Acestia au acum la dispozitie telefonul mobil care, de la zi la zi, inglobeaza tot mai multe functii si utilitati. Si da, reclama este una dintre ele.

Insa, din pacate, nu toata lumea a reusit sa se adapteze noilor trenduri. Stim ca schimbarea de mentalitati este poate cea mai grea schimbare. De aceea, business-urile flexibile si orientate catre nou, care au reusit sa „prinda din zbor” ideea si sa se muleze pe noile tehnologii, au avut de castigat, in timp ce cele care au ramas inca blocate in stilul anilor 2000, ignorand posibilitatile pe care on-line-ul le ofera, au cunoscut pierderi semnificative.

Cum spuneam, azi toti avem o viata virtuala care ne ocupa mare parte din timp. Acolo socializam, acolo ne facem cumparaturile, acolo ne distram, acolo ne informam. Este firesc ca preferintele noastre sa fie modelate tot de on-line, un mediu sensibil, aflat in permanenta schimbare, in pas cu toate noutatile si trendurile din orice domeniu, mai cu seama cel tehnologic. In on-line reclamele sunt gandite si plasate astfel incat utilizatorii sa nu le poata ignora. In spatele lor se afla o serie de algoritmi importanti care iau in calcul numeraose date despre clientii finali, date care in era internetului sunt mult mai usor de obtinut si procesat.

Iar in urma succesului in on-line, vine si profitul, desigur, chiar daca nu este vorba de unul imediat.

De aceea va intreb acum, cati dintre voi va concetrati pe profitul imediat – considerandu-l mai important – si nu pe un plan de marketing elaborat si, inevitabil, mai costistor, in vederea unui profit viitor, dar de o mai lunga durata ?


Articol scris de Simona Gabriela Buzatu – Strategist de brand – fondatorul Artvisiona – studio de branding de la A-Z.

Intra in conversatie ! Poti participa activ la temele dezbatute pe blog. Lasa un comentariu la acest articol sau propune o tema despre care ti-ar placea sa citesti. Cele mai interesante vor fi dezvoltate in cadrul unui clip video.

Nu mai este suficient sa fii bun, trebuie sa fii unic !

Aici este locul unde gasesti totul despre branding, strategie, psihologie si ponturi care-ti lumineaza drumul catre succes.

Te mai asteptam !




Comentariul tau

Your email address will not be published. Required fields are marked *